Implică-te în combaterea tuberculozei!

Tratament – Bunăvoință –  Colaborare

Tuberculoza (TBC) este poate una dintra cele mai vechi boli de pe Pământ și, totuși, în ciuda evoluției tehnologiei și a capacității omului de a studia și inventa noi tratamente, este încă una din bolile care ne cauzează probleme. Față de Antichitate, când rata mortalității din pricina TBC-ului era foarte ridicată, speranța de viață a bolnavilor este mai mare, dar încă există un număr îngrijorător de bolnavi.

De ce se mai întâmplă asta într-o eră a posibilităților nelimitate de cercetare, descoperire și tratare? Pentru că plămânul este unul dintre organele cele mai ascunse ale organismului uman. Pentru că dă foarte rar semne că ar putea fi ceva în neregulă și, atunci când le dă, este deseori prea târziu. Pentru că TBC-ul este o boală care se descoperă foarte greu atunci când nu există cunoștințele medicale și aparatura necesară. Pentru că oamenii trăiesc dupa prejudecata că tuberculoza este boala săracilor și nu are cum să îi atingă în condițiile în care au o situație materială bună. Pentru că, în continuare, informația este receptată doar de cei aflați în faza îmbolnăvirii, și nu de întreaga populație. Pentru că oamenii nu înțeleg că a preveni e mai simplu și mai la îndemână decât a trata. Și mai există multe “pentru că-uri” într-o țară în care, în milenul 3, rata îmbolnăvirii de tuberculoză este de 130 cazuri la 100 000 de locuitori, față de 30 de cazuri la 100 000 de locuitori, media europeană.

Este greu să înțelegi și să dai sfaturi unui om care trece prin asta sau care este suspect de TBC dacă tu nu deții decât informații pur teoretice. De aceea, deși nu credeam că am să spun asta vreodată, eu am un atuu față de ceilalți jurnaliști care scriu despre asta și vor să implice oamenii într-o campanie de conștientizare socială. Am fost bolnavă de TBC. Am fost unul dintre cei 130 de români care, în 2008, au aflat printr-o imensă întâmplare că au tuberculoză. Nu am să uit niciodată ziua în care medicul pneumoftiziolog mi-a spus să îmi anulez toate planurile pe care le aveam pentru următoarele 6 luni, pentru că voi fi internată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare Constanța, fiind suspectă de TBC. Ceea ce este mai îngrijorător nu este, deși sună incredibil de macabru, că puteam fi bolnavă (deși certitudinea se citea in ochii medicului), ci modul în care am ajuns eu să aflu. După luni întregi în care durerile toracice nu mai îmi dădeau pace, am decis să merg la medicul de familie pentru a mă îndruma în investigațiile viitoare. Surprinzător, medicul a considerat inutile niște radiografii pulmonare, pe motivul că sunt tânărâ și radiațiile nu o să îi facă bine copilului pe care o să îl am într-o zi. Mi-a spus să mă ung cu Diclofenac sau orice cremă pentru dureri musculare, pentru că sigur este vorba doar de un junghi. Am plecat împăcată, culmea, și durerile îmi trecuseră, dar peste nici mai mult de 1 lună au revenit. De trei ori mai puternice. M-am speriat pentru că nici unguentul, nici plasturii reumatici, absolut nimic nu mai funcționa, iar de data asta și respirația mă chinuia teribil. M-am întors la medicul genial care mă trimisese acasă liniștită cu o lună în urmă și i-am impus efectiv să îmi dea o trimitere pentru a face o radiografie. Și care credeți că erau concluziile scrise pe foaia pe care o primești împreună cu radiografia propriu-zisă? “Se recomandă control pneumoftiziologic URGENT”.

M-am speriat și m-am întors la același medic. Foarte relaxată, mi-a dat numărul unui cabinet particular ( pentru că era vineri seara, ora 18.30, ce doctor te mai primea la ora aia, fără programare?) și m-a asigurat că nu are ce să fie rău. De aici și până la aflarea veștii că aș putea avea TBC s-a scurs vreo ora jumătate, oră în care tuberculoza era ultima pe lista mea de griji. Ce a urmat după aia sunt niște experiențe înfricoșătoare, mai ales pentru o tânără care se pregătea să își serbeze fericita vârstă de 20 de ani, să plece în vacanța de iarnă la sora ei in Suedia și să se bucure de viața ei de studentă în anul întâi la Facultatea de Jurnalism din București. Analize, radiografii peste radiografii, examene de spută, o înșiruire foarte rapidă de examinări pentru a fi siguri că este în regulă să încep tratamentul. Tratament care este și mai oribil decât partea de consultare. Începe ușor, cu 6 pastile pe zi, pentru ca apoi să ajungi să iei 30 de pastile odată. Fără nici un fel de exagerare, am înghițit atâtea pastile cât înghite un om normal în 10 vieți, în jur de 3000, la un calcul aproximativ. Și sunt pastile mari, și amare, și e al naibii de greu să le înghiți pe toate, în fiecare zi, să porți cu tine o sacoșă plină cu medicamente, să îți calculezi mereu când trebuie să îți faci iar plinul cu o altă sacoșă, să mergi în fiecare dimineață, la ora 6, la spital pentru un nou control, o nouă investigație. Norocul meu a fost că am dat de un personal medical “jos pălăria”, dar în câte cazuri se întâmplă asta? Iar lovitura sub centură a fost când am aflat că eu aveam acest TBC de vreo doi ani și ceva, când, din neant, un ganglion de la gât mi s-a inflamat. Asta a fost prima fază : tuberculoza extrapulmonară, care apare la nivelul ganglionilor limfatici, iar de aici prin sistemul circulator ajunge în organele corpului, acolo unde potențial se poate dezvolta: plămâni, ganglionii limfatici periferici, creier, oase și rinichi. Însă și atunci, ca și acum, am dat de un alt medic “specialist”, care m-a tratat de o afectiune a glandei tiroide, dându-mi pastile peste pastile și chiar vorbindu-mi de operație, în cazul în care tratamentul nu ar fi funcționat. Norocul a fost că, prin nu știu ce minune, tratamentul a funcționat sau, de fapt, a fost perioada în care bacteria s-a instalat frumușel pe plămâni.

Ceea ce am vrut să spun, prin acest rezumat al experienței personale, este că boala nu alege. Eram tânără, cu nici un fel de antecedent medical grav, cu o situație materială bună și am ajuns să fiu la un pas de moarte. Evident, eu am aflat asta abia după ce am terminat cruntul tratament, când mi s-a spus că dacă mai asteptam puțin, era posibil să nu mai am ce să mai tratez. Acum sunt bine, sănătoasă, nu mai am nici o problemă, pentru că am avut norocul să dau peste niște oameni competenți, care au avut la îndemână cunoștințele și aparatura necesare. Dar trebuie să facem cumva să nu mai fie vorba doar de noroc, ci de o constantă în lumea medicală .Trebuie să conștientizăm că este o boală ca oricare alta, dar care este de 200 de ori mai cruntă, mai chinuitoare de îndurat și tratat. Așa că e mai bine să prevenim. O radiografie pulmonară ajută mult în acest sens și nici nu iradiază îngrijorător corpul. O dată pe an este bine să mergeți la un control, chiar dacă nu considerați că este nevoie. TBC-ul este o boală infecțioasă colectivă, nu individuală, întreaga familie și întregul cerc de prieteni fiind nevoiți să treacă printr-un set de examinări, în cazul în care se descoperă un caz de tuberculoză.

Împreună trebuie să facem din această boală o coordonată a trecutului, nicidecum a prezentului sau a viitorului.

One Comment to “Implică-te în combaterea tuberculozei!”

  1. Ca sa fac un rezumat, eu am inghitit 8 pastile pentru TBC in fiecare zi timp de o saptamana si am avut senzatia ca ma descompun. Deci mare grija!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: